ALEGEREA PAPEI. Două voturi urmate de fum negru deasupra Capelei Sixtine. Totul despre ritualul de la Vatican

Publicat: 13/03/2013, 22:07
Actualizat: 13/03/2013, 22:07

Cei 115 cardinali electori ai Bisericii Catolice s-au închis, marți, în Conclav, pentru a găsi un nou părinte care să conducă turma de 1,2 miliarde de catolici din lumea întreagă. Într-un proces cu o puternică încărcătură simbolică și istorică – care nu este precedat de această dată de o perioadă de doliu după anteriorul papă -, găsirea unui nume care să întrunească 77 de voturi se arată foarte dificilă. Chiar și în orele premergătoare Conclavului, existau puține voci care să îndrăznească să vorbească despre un favorit.

UPDATE 13.00 Pe coșul Capelei Sixtine a ieșit din nou fum negru, ceea ce înseamnă că electorii nu au reușit nici acum să se pună de acord asupra noului papă.

UPDATE 20.40 Un fum negru a ieșit pe coșul Capelei Sixtine de la Vatican, la ora 19.40 (20.40, ora României), semn că votul celor 115 cardinali nu a dus la alegerea unui papă, încheindu-se astfel prima zi de Conclav.

UPDATE 17.40 Conclavul pentru desemnarea viitorului papă a început, marți, în Capela Sixtină de la Vatican, relatează cotidianul Avvenire, afiliat Vaticanului.

Cei 115 cardinali electori au intrat în Capela Sixtină la ora 16.40 (17.40, ora României) și vor rămâne în incinta catedralei până la desemnarea viitorului Suveran Pontif.


„Ultima dată (în 2005, n.red.), exista deja o personalitate de o statură de trei-patru ori mai impozantă decât a celorlalți cardinali”, a povestit cardinalul francez Philippe Barbarin presei, cu referire la alegerea, în numai 24 de ore, a lui Joseph Ratzinger, care a devenit papă emerit după demisia lui din 11 februarie, la vârsta de 85 de ani.

Gestul, fără precedent în ultimele șase secole de catolicism, a lăsat această biserică fără un secund care să iasă acum în prim-plan și să facă alegerea mai ușoară. „Situația este diferită acum (față de 2005). Trebuie să decidem între unu, doi, trei, patru…mai mulți candidați. Încă nu știm nimic și va trebui să așteptăm rezultatul primului scrutin”, a mai povestit cardinalul francez, citat de Reuters și peluat de Yahoo! News.

FOTO: JOHANNES EISELE – AFP – MEDIAFAX

Acest prim scrutin are loc marți după-amiază. Înainte de Conclav, cei 115 cardinali, proveniți din 48 de țări și cu o medie de vârstă de 72 de ani (maximul pentru vot este 80), au participat la slujba Pro Eligendo Pontifice, în Basilica San Pietro. De aici încolo, se taie orice contact al lor cu lumea exterioară. Votul se face într-un ritual foarte bine stabilit, în care nimic nu lasă loc de improvizație.

Pregătirile de Conclav

Pregătirile pentru reuniunea în care se alege al 266-lea suveran pontif au început săptămâna trecută. În weekend, a fost curățat și reparat coșul Capelei Sixtine. Într-o eră a știrilor în ritm de flash, tot acest coș rămâne mediul care anunță primul vestea alegerii unui nou papă. Pentru a răspândi știrea, clopotele Capelei vor începe să bată, confirmând că, într-adevăr, „Habemus Papam (Avem Papă, n.red.)”. Chiar și așa, mediile mai tehnologizate încearcă și ele să țină pasul cu coșul Capelei Sixtine. Pe lângă miile de corespondenți din toată lumea aflați acum în cetatea Vaticanului, există și o aplicație dedicată Conclavului, care va da repede știrea unui nou papă sau a fiecărui fum care iese de pe coș.

Și Casa Gammarelli, cea care îmbracă papii încă din secolul al XVIII-lea, a pregătit trei ținute papale, pe trei mărimi, în speranța că una dintre ele îi va veni bine noului suveran pontif. Este vorba despre veșminte albe, din lână pură, asortate cu o pelerină din catifea roșie, brodată cu blană albă. Pentru ca ținuta să fie completă, există mai multe perechi de pantofi roșii, pe diferite mărimi.

Sursa: Phillippi Collection

În zilele premergătoare acestui moment deosebit de important pentru Biserica Catolică, reprezentanții ei au încercat să elimine orice asocieri ale scrutinului „papal” cu alegerile laicilor. Nu există lobby, nu e un vot dat pe bază de preferințe geografice. Este un vot pe bază de Duh Sfânt, spun cardinalii, conform Washington Post.

Regulile Conclavului

Conclavul (din latinescul cum clave = cu cheie) este unul dintre cele mai atent organizate ritualuri contemporane. Totul se desfășoară pe bază de reguli care datează și de sute de ani, ceea ce încarcă forța simbolistică a alegerii unui nou părinte de credință.

În primul rând, capela este verificată constant, atât înainte, cât și în timpul Conclavului, pentru a nu exista microfoane sau alte aparaturi de ascultare și înregistrare, pentru că una dintre cele mai importante trăsături ale reuniunii este caracterul secret.

De altfel, toată lumea depune un jurământ de confidențialitate. Pe lângă cardinali și cei doi tehnicieni, personalul medical și asistenții care au acces la Conclav trebuie să depună acest jurământ, sub pedeapsa excomunicării.

Cardinalii electori sunt „sub cheie” și în afara scrutinului. Ei nu au voie să folosească telefoane mobile, să aibă acces la televizor, Internet, ziare, nu pot scrie sau primi scrisori și nu pot vorbi cu nimeni altcineva decât cu membrii Conclavului. Nici măcar cei care se întâlnesc cu ei în drumul de la Capelă la locul în care sunt cazați nu au voie să li se adreseze.

Sursa: Washington Post

Votul este, la rândul lui, secret. Cardinalii electori primesc un bilețel, pe partea de sus fiind tipărit mesajul „Eligo in summum pontificem” (Aleg ca suveran pontif). Sub acest mesaj, ei scriu numele candidatului preferat, însă cu un scris cât mai diferit de scrisul lor obișnuit, pentru a nu fi recunoscut. Bilețelele se pun, îndoite și în ordinea descrescătoare a vârstei, într-o urnă din argint și bronz. Când ajunge la urnă, cardinalul trebuie să rostească următorul mesaj: „Dau votul meu celui care consider înaintea lui Dumnezeu că ar trebui ales”.

Dacă se trece de prima zi a Conclavului, se votează de până la patru ori pe zi în următoarele două zile. După a treia zi, se poate lua o zi de pauză pentru rugăciune. La fiecare șapte scrutine, se repetă procesul și, după 33 de reprize de vot, se decide dintre primii doi clasați, o regulă nouă impusă de Papa Benedict.

După fiecare vot fără câștigător, toate bilețelele și notițele sunt arse împreună cu o substanță fumigenă, menită să facă fumul negru. Dacă, în schimb, se obține o majoritate de două treimi și se alege un nou papă, se testează întâi soba cu un fum galben, după care vine fumul alb. Pe urmă, un cardinal merge la balconul Bazilicii Sf. Petru și anunță celebrul „Habemus Papam” – „Avem papă”.

În căutarea de favoriți

„Există o anumită dinamică a evenimentelor care se creează in interiorul Capelei Sixtine. Primul vot pune pe masă principalele nume. Vom avea un papă până la sfârșitul săptămânii”, a declarat părintele Tom Rosica, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Vaticanului, citat de Reuters.

„Nu intri în Conclav decis”, a explicat cardinalul american Justin Rigali, care a participat la Conclavul din 2005, în care a fost ales Benedict al XVI-lea, potrivit Associated Press.

La rândul lui, un alt purtător de cuvânt al cetății Vaticanului, Frederico Lombardi, s-a arătat încrezător în fața reporterilor că, în câteva zile, lumea catolică va avea din nou un papă.

Cu roșu deschis, numărul catolicilor din fiecare regiune și, cu vișiniu, numărul electorilor din aceeași regiune // SURSA: Washington Post

Mai bine de jumătate dintre cardinalii din Conclav votează pentru prima dată și sunt, într-o proporție similară, europeni. Cu toate acestea, există multe speranțe venite din partea catolicilor sud-americani, care formează acum aproximativ 40% din populația catolică mondială (prin comparație cu Europa – 24%), că vor avea un pontif din regiunea lor.

În ceea ce privește continentul european, cel mai invocat nume este cel al italianului Angelo Socola, liderul celei mai importante dioceze de pe continent – Arhiepiscop de Milano, consacrat în 2011 de Benedict al XVI-lea.

Și americanii sunt în cărți cu două nume foarte importante: cel al cardinalului de New York, Timothy Dolan, foarte popular atât în lumea bisericească, dar și în cea laică; cel de-al doilea numele este al cardinalului Sean P. O’Malley, căruia i s-a pus deja porecla de „papă al poporului”, după cum scrie Boston Globe.

Dincolo de ușile închise ale Capelei Sixtine, însă, peste 460.000 de oameni de rând au „adoptat” un cardinal pe un site foarte popular în aceste zile, în semn de susținere pentru cei care consideră că ar trebui să fie ales papă.

Oricare va fi noul papă, el va avea, cu certitudine, un pontificat dificil, trebuind să gestioneze în primul rând două probleme deosebit de grave pentru Biserica Catolică: reformarea Curiei, birocrația catolică, și problema pedofiliei din interiorul Bisericii – o problemă deosebit de gravă, pe care nici Ioan Paul al II-lea, nici Benedict al XVI-lea nu au reușit să o rezolve.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal